Se afișează postările cu eticheta Supe cu carne. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Supe cu carne. Afișați toate postările

Ciorbă țărănească de vită

Rețetă recomandată copiilor mai mari de 9 luni.


Ingrediente pentru Ciorbă țărănească de vită

200 g carne vită
2 litri apă
100 g morcov
1 rădăcină pătrunjel
1 ceapă
3 cartofi
1 ardei gras roșu
50 g varză albă
50 g fasole verde
2 roșii
1 lingură leuștean verde
1 lingură pătrunjel verde
5 linguri suc de lămâie 

Mod de preparare:

Carnea se spală și se taie în bucăți mici de preferat egale.
Se pune la fiert în apă rece cu un praf de sare.
Se spumează dacă este cazul.
Se adaugă toate legumele, spălate, curățate și tăiate cubulețe.
Se lasă la fiert pentru 20 minute.
Adăugăm roșiile curățate de pieliță și tăiate cubulețe.
Mai fierbem 10 minute.
Acrim cu zeamă de lămâie.
Oprim focul și adăugăm verdeața tocată mărunt.

Borș țărănesc de vită

Rețetă recomandată copiilor mai mari de 9 luni.

Ingrediente pentru Borș țărănesc de vită


200 g carne de vită
100 g morcov
50 g păstârnac
100 ml borș - de preferat cel preparat în casă
2 linguri ulei
1 lingură leuștean tocat
1 lingură pătrunjel tocat
2 linguri smântână
1 litru apă
sare

Mod de preparare:

Se taie carnea în bucăți potrivite și se pune la fiert în apă rece în care adăugăm un praf de sare.
Îndepărtăm spuma ce se va forma.
Adăugăm legumele tăiate cubulețe.
Când carnea este fiartă, adăugăm borșul fiert separat.
Adăugăm și 2 linguri de ulei și mai lăsăm 1-2 minute să fiarbă.
Se servește cu verdeață tocată și cu smântână. 

Supă din carne de vițel

Rețetă recomandată copiilor mai mari de 9 luni.

Ingrediente pentru Supă din carne de vițel

500 g rasol de vițel
2 litri apă
1 morcov mare
1 țelină mică
1 ceapă mare
1 păstărnac
1 rădăcină pătrunjel
1 roșie
1 legătură pătrunjel verde
sare

Mod de preparare:

Spălăm carnea.
Se pune rasolul la fiert în apă rece cu un praf de sare.
Se adună spuma formată.
Între timp spălăm legumele, se curăță și se toacă bucățele.
Se adaugă în supă și se lasă la fiert 15-20 minute.
După ce au fiert se strecoară legumele.
În supa rămasă, putem să adăugăm fidea, tăiței sau găluște de griș.
Se condimentează cu sare și se adaugă pătrunjelul verde tocat mărunt.
Se acoperă cu un capac și se servește după 10-15 minute. 

Supă cremă de curcan

Rețetă recomandată copiilor mai mari de 9 luni.

Ingrediente pentru Supă cremă de curcan

200 g piept de curcan,
1 ceapă,
1 morcov,
1 cartof,
1 dovlecel mic,
1 linguriță ulei,
un praf de sare,
1 linguriță zeamă de lămâie,
pătrunjel verde.

Mod de preparare:

Se spală carnea, se taie cubulețe și se pune la fiert.
Se dă în clocot 1-2 minute, apoi se strecoară apa.
Se adaugă peste carne, legumele curățate și tocate bucăți mari, se acoperă cu apă și se pune la fiert.
Se pun la fiert pentru 15 minute.
Se adaugă puțin ulei, zeama de lămâie și un praf de sare.
Se strecoară supa.
Se pasează legumele și carnea.
Se adaugă câte puțin din supă, în funcție de consistența dorită.
Se servește cu pătrunjel verde tocat mărunt. 

Borș cu perișoare

Rețetă recomandată copiilor mai mari de 9 luni.

Ingrediente pentru borș cu perișoare

1 kg oase de vacă,
500 g carne de vacă,
20 g orez,
1 ou,
10 g sare,
100 g morcov,
100 g pătrunjel rădăcină,
50 g țelină,
100 g ceapă,
200 g roșii,
20 g pătrunjel verde,
20 g leuștean verde,
1/2 l borș,
4 l apă.

Mod de preparare:

Oasele spălate bine se pun la fiert în apă cu sare pentru 1 oră, după care se strecoară.
În supa obținută punem la fiert zarzavaturile spălate, curățate și tăiate cubulețe.
Pregătim perișoarele, amestecând carnea tocată cu ou, orez și sare, apoi se fac biluțe mici.
Se adaugă în supa cu zarzavat.
Când perișoarele și zarzavatul a fiert, adăugăm borșul fiert separat, apoi roșiile curățate de coajă și tocate mărunt.
Se mai lasă să fiarbă 10 minute, se stinge focul și se adaugă verdeața tocată mărunt.